You are currently viewing Custodele Coroanei Române a avut o întrevedere cu Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova

Custodele Coroanei Române a avut o întrevedere cu Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova

Luni, 13 noiembrie, la Palatul Prezidențial, Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Consort au fost întâmpinați de Excelența Sa doamna Maia Sandu, președintele Republicii Moldova. La întâlnire au participat ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României, șeful Casei Majestății Sale și cancelarul Casei, alături de consilieri ai Instituției Președintelui.

Șeful Statului și Custodele Coroanei au discutat detaliat despre eforturile Republicii Moldova pentru pregătirea începerii negocierilor cu Uniunea Europeană în vederea aderării la UE.

De asemenea, au fost discutate proiectele Coroanei Române pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, atât în interiorul țărilor noastre, cât și pe continentul european.