You are currently viewing Mai mulți parlamentari PSD și PNL au trecut la AUR

Mai mulți parlamentari PSD și PNL au trecut la AUR

Deputatul Florică Ică Calotă a declarat, luni, pentru G4Media, că demisionează din PNL și se va înscrie în Partidul Republican, urmând să activeze în grupul parlamentar al AUR. Partidul Republican este unul dintre aliații AUR pentru alegerile din 2024.

Deputatul Florică Ică Calotă a spus că a luat această decizie în urma unor neînțelegeri între conducerea centrală a PNL și conducerea filialei județene Teleorman, din care face parte.

Întrebat de ce a ales să meargă la Partidul Republican, deputatul a replicat:

Partidul Republican pentru că consider că direcția în care se îndreaptă PNL e una greșită, plus asocierarea cu PSD la guvernare”.

Am avut și cu domnul Simion o discuție foarte scurtă că am de gând să activez în cadrul grupului parlamentar AUR”, a precizat acesta.

El a spus că dorește să candideze pe listele AUR în 2024: „Probabil da, eu fac politică de 32 de ani, (…) am experiență politică mai vastă”. Calotă a spus că nu poate spune deocamdată dacă va candida la alegerile locale sau cele parlamentare.

Deputatul Florică Ică Calotă este deputat la al treilea mendat, fost membru PNL și ALDE.

Și deputatul Daniel Florea a anunţat, luni, că va activa ca membru al grupului parlamentar AUR, după ce s-a înscris în Partidul Republican.

Pe 1 septembrie 2022, de ziua tatălui meu, am demisionat din PSD şi am devenit parlamentar neafiliat. Pe 10 noiembrie 2023, de ziua mamei mele, m-am înscris în Partidul Republican, parte componentă a Alianţei pentru Unirea Românilor. Începând de astăzi, 13 noiembrie, Ziua Bibliei, conform deciziei Sfântului Sinod, voi activa în grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor”, a spus Florea, în plenul Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.

Daniel Florea este deputat de Bucureşti, ales pe listele electorale ale PSD. Între anii 2016 – 2020 el a fost primarul Sectorului 5 al Capitalei, tot din partea PSD.

De asemenea, senatorii Călin Matieş, fost PSD, şi Ovidiu Florean, neafiliat, şi-au anunţat, luni, în plen, afilierea la grupul AUR, relatează Agerprea.

Mă afiliez la grupul parlamentar AUR pentru că AUR reprezintă singură soluţie politică optimă şi o alternativă reală la tot ceea ce se întâmplă în clasa politică din România. Toate înţelegerile sau alianţe, cum s-au numit, din ultimii 34 de ani au fost eşecuri. Parcă suntem un popor blestemat. Îi salut pe foştii mei colegi din PNL şi Forţa Dreptei şi îi asigur de toată consideraţia mea. Le mulţumesc foarte mult colegilor din AUR pentru modul cum m-au primit alături de dânşii în echipa lor. Doamne ajută!”, a afirmat, de la tribuna Senatului, Ovidiu Florean.

Călin Matieş a informat, la rândul său, că se dezafiliează de la grupul PSD şi va activa în grupul AUR.

Editor: I.F.A.