You are currently viewing Peste 180.000 de particianți, în Franţa, la un marș împotriva antisemitismului

Peste 180.000 de particianți, în Franţa, la un marș împotriva antisemitismului

Peste 180.000 de persoane au manifestat duminică în Franţa, dintre care 105.000 la Paris, ”pentru Republică, împotriva antisemitismului”, după creşterea numărului de acte ostile îndreptate împotriva evreilor,de la masacrele comise de Hamas în Israel la 7 octombrie şi riposta militară în Gaza. A fost desfăşurată o adevărată forță de poliţie, cu peste 3.000 de poliţişti şi jandarmi, transmite France Presse.

O Franţă în care concetăţenii noştri evrei se tem nu este Franţa„. Într-o ţară cu cea mai mare comunitate evreiască din Europa (aproximativ 500.000 de persoane), şeful statului, Emmanuel Macron, a dat tonul înainte de manifestaţia de la Paris, organizată la apelul preşedinţilor Adunării Naţionale şi Senatului, Yael Braun-Pivet şi Gerard Larcher, şi care a reunit aproximativ 105.000 de persoane, potrivit prefecturii. Peste 70 de mitinguri fuseseră de asemenea anunţate în provincie.

Pentru Republică, împotriva antisemitismului”: în spatele acestei banderole, preşedinţii celor două camere ale parlamentului au deschis marşul între Adunare şi Senat, alături de prim-ministrul Elisabeth Borne, al cărei tată evreu a fost deportat, şi de foştii preşedinţi Francois Hollande şi Nicolas Sarkozy.

Polemicile nu trebuie să murdărească această iniţiativă inovatoare„, a declarat Yael Braun-Pivet, referindu-se în special la prezenţa liderilor partidelor de extremă dreapta, printre care Marine Le Pen de la Rassemblement national (Adunarea Naţională, RN) şi Eric Zemmour de la Reconquete (Recucerirea). O parte a stângii radicale franceze a boicotat evenimentul pentru a protesta faţă de participarea extremei drepte.

Preşedintele Consiliului Reprezentativ al Instituţiilor Evreieşti din Franţa (Crif), Yonathan Arfi, a apreciat „faptul că francezii au reacţionat în mod popular”. Cu toate acestea, el a considerat că prezenţa şefului statului, care s-a alăturat „în spirit”, ar fi făcut ca evenimentul să fie „şi mai istoric”.

Potrivit autorităţilor, actele antisemite au explodat în Franţa – peste 1.000, un record – de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas.

În ajunul marşului, Emmanuel Macron a deplâns ”resurgenţa insuportabilă a antisemitismului dezlănţuit”, făcând apel la unitatea Franţei în faţa unui fenomen ”odios”.

Partidele de stânga Europa Ecologistă – Verzii, partidele socialiste şi comuniste au ales să se afişeze în spatele unui banner comun „împotriva antisemitismului şi a tuturor celor care urăsc şi rasiştilor” pentru a izola extrema dreaptă, care a mărşăluit în spatele convoiului.

Editor: I.F.A. / Foto: (c) Claudia Greco/REUTERS