Prezentă, ieri, la Târgoviște, pentru a inaugura „noua casă” a Judecătoriei, Alina Gorghiu, ministrul Justiției a avut o întâlnire cu avocații dâmbovițeni. Cu acest prilej, oficialul a vorbit despre importanța resursei umane în justiție, dar și a reglementării profesiei de avocat
„Nu puteam veni în Dâmbovița fără să discut și cu colegii avocați de aici. M-am bucurat să aflu cât de implicați sunt în promovarea educației juridice. Proiectele desfășurate în baza protocolului, la care și Ministerul Justiției este parte, continuă cu succes în școlile dâmbovițene.
Am discutat cu ei despre inițiativele legislative care vizează profesia de avocat. Și am subliniat că e nevoie de o lege nouă a profesiei de avocat. Sunt convinsă că vom reuși!”, a precizat Alina Gorghiu.
În cadrul vizitei de ieri, Ministrul Justiției i-a sfătuit pe magistraţi şi îi îndemne pe tineri spre profesiile juridice, pentru că este nevoie de „un suflu nou”.
„Dragi magistraţi, arătaţi tinerilor câtă satisfacţie oferă înfăptuirea justiţiei! Îndreptaţi tinerii spre profesiile juridice. Este nevoie şi de suflu nou. Care ar feri sistemul pe viitor de problemele cu care ne confruntăm acum. În martie vom avea o nouă serie de magistraţi în sistem. Sper aproape 700 la număr: absolvenţi ai INM-ului şi cei care sunt de profesii juridice cu vechime de 5 ani. În decembrie, MJ organizează interviuri pentru dobândirea calităţii de expert tehnic judiciar. Ştiu cât de importantă este administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară în cauzele complexe. Chiar ieri, Ministerul Justiţiei a marcat închiderea proiectului Ghidul specializărilor expertizei tehnice judiciare. Acum avem un ghid accesibil tuturor, în format electronic, care descrie fiecare specializare. Şi va fi publicat şi pe site-ul Ministerului Justiţiei. Avem şi un nomenclator nou al specializărilor expertizei tehnice judiciare, care va intra în vigoare la 19 ianuarie 2024”, a mai spus Gorghiu.

AUTOR: F.S.














