Astăzi este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Bronhopneumopatiei Cronice Obstructive (BPOC), o boală pulmonară care, pe măsură ce se agravează, duce la insuficiență respiratorie, afectare cardiacă și chiar deces. BPOC, este o afecțiune medicală gravă, a treia cauză de deces la nivel global, deseori asociată cu complicații cardiovasculare. În contextul Zilei Mondiale a BPOC, Societatea Română de Pneumologie (SRP) trage un semnal de alarmă cu privire la impactul negativ major al acestei patologii asupra vieții pacienților și a întregului sistem de sănătate din România.
Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este o boală cronică de plămâni caracterizată prin simptome respiratorii cronice (dispnee, tuse, producție de spută și/sau exacerbări) și care afectează atât bronhiile (bronșita cronică), cât și plămânii (emfizem). Ce se întâmplă de fapt, este o îngustare progresivă și ireversibilă a bronhiilor, ceea ce duce la scădere progresivă a capacității respiratorii. Fără tratament, BPOC duce la reducerea prematură și severă a capacității respiratorii, ceea ce duce la invaliditate și moarte prematură. BPOC-ul moderat înseamnă 6 ani de viață pierduți, în timp ce BPOC-ul sever generează o pierdere de 9 ani de viață.
Cauzele principale ale BPOC sunt fumatul, poluarea, statusul socio-economic scăzut, infecțiile din timpul copilăriei.
Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița informează că sloganul din acest an este „Respirația este viață! Alege să ai plămâni sănătoși!” și subliniază importanța sănătății pulmonare pe parcursul vieții, a intervențiilor preventive timpurii precum și cea a diagnosticării precoce a acestei afecțiuni. Menținerea plămânilor sănătoși este parte integrantă a sănătății și bunăstării viitoare, de aceea e important să acționăm mai devreme pentru prevenirea instalării acestei afecțiuni grave.
BPOC este consecinţa fumatului, dar există mulți alți factori care pot contribui la apariţia acestei boli care poate afecta şi persoanele tinere. Cercetările recente indică faptul că BPOC rezultă dintr-o combinație de factori de risc genetici și de mediu care apar pe parcursul vieții, de aceea este importantă prevenirea apariţiei factorilor de risc, diagnosticarea precoce a bolii precum şi monitorizarea sănătății plămânilor de la dezvoltarea intrauterină până la vârsta adultă.
Dintre factorii de risc identificați pentru BPOC, menționăm:
• fumatul sau chiar expunerea pasivă la fumul de tutun;
• expunerea profesională la praf, fum sau substanțe chimice;
• poluarea aerului din locuinţe ( apare mai ales în ţările cu venituri mici şi medii și cu niveluri ridicate de expunere la fum);
• nașterea prematură și infecțiile respiratorii frecvente sau severe în copilărie care împiedică dezvoltarea plămânilor;
• astm apărut în copilărie;
• o afecțiune genetică rară, numită deficit de alfa-1 antitripsină, care poate provoca BPOC la o vârstă fragedă.
BPOC este foarte răspândită la populația generală, reprezentând o cauză majoră de mortalitate la nivel mondial, de invaliditate și de multiple consecințe sistemice (la majoritatea pacienților, afecțiunea este asociată cu alte boli cronice importante, care cresc morbiditatea și mortalitatea). În prezent este una dintre principalele cauze de deces, fiind estimat că aproximativ trei milioane de oameni la nivel global mor în fiecare an din cauza acestei afecțiuni. Se preconizează că acest număr va crește din cauza îmbătrânirii populației și a expunerii continue la factorii de risc, iar până în anul 2060 numărul anual de decese cauzate de BPOC și afecțiuni asociate ar putea depăși 5,4 milioane. Aproape 90% dintre decesele legate de BPOC la cei sub 70 de ani au loc în țările cu venituri mici și medii.
La nivel național:
-în anul 2021 au fost înregistrate 34 386 cazuri noi de BPOC care au determinat o incidențăprin BPOC de 183.1‰oo locuitori, acestea reprezentând 0,9% din numărul total de cazuri noi de boli ale aparatului respirator.
-461 648 cazuri de BPOC în evidență, care au determinat o prevalențăprin BPOC de 2 414,0‰oo locuitori
-4 798 decese prin BPOC, reprezentând o rată de mortalitate de 21,8‰00 locuitori. Decesele prin BPOC în anul 2021, au avut o pondere de 19,9% din numărul total de decese prin boli ale aparatului respirator și 1,4% din numărul total de decese.
Mortalitatea prin BPOC, este mult mai mare pentru genul masculin (30,6‰oo loc.) comparativ cu genul feminin (13,3‰00 locuitori) și față de media pe țară (21,8‰oo locuitori).
BPOC se află pe agenda tuturor guvernelor, iar în prezent sunt implementate programe de renunțare la fumat, de luptă împotriva poluării aerului din interior și exterior, precum și pentru evaluarea factorilor de risc genetici. De asemenea, BPOC este inclusă în Planul de acțiune global al OMS pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile (BNT) și în Agenda 2030 a Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă. Acțiunile de prevenire și îmbunătățire a calității vieții pot avea loc la orice nivel, iar schimbările stilului de viață sunt esenţiale atât pentru prevenirea primară a BPOC, cât și pentru managementul bolii, în primul rând prin renunțarea la fumat sau vapat și activitate fizică susținută și regulată. În plus, pe tot parcursul vieții se recomandă protejarea de infecțiile pulmonare prin vaccinarea împotriva pneumoniei, împotriva COVID-19, precum și vaccinarea antigripală anuală.
Persoanele care trăiesc cu BPOC trebuie să primească permanent informații despre starea lor, tratament și îngrijire pentru a le ajuta să rămână cât mai active și sănătoase posibil.
AUTOR: F.S.














