Președintele Klaus Iohannis se află pentru nouă zile în Africa, unde are agendă să viziteze patru țări, Kenya, Tanzania, Cabo Verde şi Senegal. Este cel de al treilea turneu pe care șeful statului îl face în acest an, după cele din Asia și America de Sud. Practic primul om din stat, alături de prima doamnă au reușit, în două mandate, să facă ocolul pământului, spune deputatul de Dâmbovița, Radu Popa.
„Kwi a instituit regula miștoului național. România râde dar tot spectacolul ăsta e pe timpul vieții noastre.
Cu un lider mai educat, mai citit și mai deștept poate că am fi înțeles mai bine ce se poate face cu președinția unei țări care e granița NATO într’un război cu Putin, ce am fi putut să cerem Bruxelles-ului când am contribuit cu 1,5% din PIB în criza războiului rusesc și asta în timp ce forța noastră de muncă alimentează economiile statelor occidentale…
Dar când scopul vieții tale e să iei șase case pe o filiație fictivă și să replici imperial: “ghinion” atunci înseamnă că nu ne mai mirăm că a făcut ocolul pământului în două mandate”, scrie Radu Popa, pe pagina sa de socializare.
Potrivit Administrației prezidențiale, vizitele lui Iohannis în Africa reprezintă „primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani și vizează relansarea relațiilor României cu continentul african, atât în relația directă a țării noastre cu statele africane, cât și ca parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relațiilor Uniunea Europeană – Africa în spiritul unui nou parteneriat”.
Administrația prezidențială mai spune că demersul lui Klaus Iohannis „are loc într-un moment de aprofundare și diversificare a relațiilor cu partenerii africani, în contextul în care, în ultimul deceniu, continentul african, în ansamblul său, a căpătat un profil tot mai pronunțat pe plan internațional”.
AUTOR: F.S.














