You are currently viewing ANM anunță lapoviță și ninsoare în cea mai mare parte a țării

ANM anunță lapoviță și ninsoare în cea mai mare parte a țării

Administrația Națională de Meteorologie anunță lapoviță și ninsoare în cea mai mare parte a țării, inclusiv în București. Fenomenele meteo de iarnă vor fi prezente mai ales sâmbătă, potrivit lui Iris Răducanu, meteorolog ANM.
Iarna s-ar putea instala în următoarele zile la nivel național, anunță meteorologii. Aceștia arată că un ciclon va aduce ninsori abundente și ploi în majoritatea zonelor din țară. Temperaturile vor scădea simțitor iar meteorologii spun că urmează un episod de iarnă veritabilă.

De mâine (vineri, 17 noiembrie – n.r.), cerul se va înnora treptat, dinspre sud-vestul țării, iar ploile se vor extinde. Vor cuprinde ziua în special jumătatea sud-vestică a teritoriului, ulterior și celelalte regiuni. Pe arii restrânse ne așteptăm la cantități de precipitații mai însemnate iar la altitudini de peste 1400 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în special în zonă înaltă a Carpaților Meridionali”, a declarat Iris Răducanu, meteorolog ANM, citată de Antena 3 CNN.
Vremea va fi vântoasă în toate regiunile, mai ales în jumătatea de sud est a teritoriului, precum și la munte, cu precădere în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, acolo unde așteptăm viteze de 65…70 km/h, iar pe arii în general restrânse de peste 90 de km/h. Cerul va avea înnorări, vor fi precipitații pe arii extinse. La munte va ninge viscolit iar în estul Transilvaniei treptat vor predomina ninsorile. În jumătatea nordică a Moldovei, la început vor fi precipitații mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare. În restul regiunilor va ploua, însă trecător vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare ziua, îndeosebi în sudul Transilvaniei și în dealurile de Vest, iar seara și noaptea și în sud-est”, arată prognoza ANM.

Cantitățile de precipitații vor fi însemnate în jumătatea de sud-est a teritoriului, dar și la munte, unde se vor acumula 25-35 de litri pe metru pătrat și izolat peste 50 de l/mp.
La București, sâmbătă, vremea va fi vântoasă, cu rafale în general de 55 de km/h. Va ploua, iar în a doua parte a nopții, cu o probabilitate destul de mare, ne așteptam și la precipitații sub formă de lapoviță”, a mai spus meteorologul ANM.

Editor: I.F.A.