You are currently viewing Creșa din comuna Dărmănești, sat Marginenii de Sus, se apropie de inaugurare

Creșa din comuna Dărmănești, sat Marginenii de Sus, se apropie de inaugurare

Veste bună pentru familiile care au copii mici, din comuna dâmbovițeană Dărmănești. Primarul Valentin Mihalache anunță că în curând, creșa din Mărginenii de Sus va fi gata de inaugurare. Unitatea care va beneficia de 50 de locuri pentru preșcolari a primit, la începutul verii, finanțare prin PNRR.

Creșa a fost amenajată în școala veche din Mărginenii de Sus. Potrivit primarului liberal Valentin Mihalache, finanțarea asigură amenajarea spațiului, dar și dotarea cu mobilier, echipamente și jucării, precum și susținerea transportului și a hranei pentru copiii din comună în primul an de funcționare.

„Creșa din comuna Dărmănești, sat Marginenii de Sus se apropie de inaugurare!
Lucrările de igienizare sunt aproape gata,mobilierul a sosit, celelalte contracte sunt în curs de semnare, așteptăm cadrele didactice și să avem zile frumoase”, scrie edilul dâmbovițean, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.