Doi dintre suspecţii în cazul uciderii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner au fost prinşi. Este vorba despre Minae Marian Crstian și Ghiță Laurențiu, care se aflau în Regatul Unit.
„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord. Cei doi au fost depistați de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română”, a transmis Poliția.
”În cauză, poliţiştii au informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu privire la localizarea şi depistarea celor doi, care a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi devansarea termenului stabilit iniţial, astfel că, pe numele bărbaţilor au fost emise mandate de arestare preventivă şi, respectiv, mandate internaţionale de arestare. Ulterior, autorităţile române au transmis autorităţilor din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord mandatele internaţionale de arestare, în vederea punerii în executare a acestora”, a mai precizat sursa citată.
Poliţiştii continuă activităţile specifice, pentru localizarea celui de-al treilea bărbat, bănuit în cauză.
Judecătorii stabiliseră pentru 22 noiembrie termenul de judecată în cazul mandatelor de arestare preventivă în lipsă, pentru a fi îndeplinită procedura de citare a inculpaţilor.
În noaptea de sâmbătă spre duminică însă s-a judecat cauza, fiind emise mandate de arestare.
Editor: I.F.A.