Economistul ultraliberal Javier Milei va fi următorul preşedinte al Argentinei după ce a câştigat duminică turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, a anunţat rivalul său, ministrul centrist al economiei Sergio Massa, recunoscându-şi înfrângerea duminică seara, notează AFP.
Javier Milei, 53 de ani, „este preşedintele pe care majoritatea argentinienilor l-au ales pentru următorii patru ani”, a declarat Massa, care s-a clasat în frunte în primul tur, pe 22 octombrie.
Cu puţin timp înainte de anunţarea rezultatelor oficiale parţiale, el a făcut cunoscut, în faţa partizanilor săi adunaţi la sediul său de campanie din Buenos Aires, că l-a sunat pe Javier Milei pentru a-l „felicita şi a-i ura mult succes”.
Potrivit rezultatelor parţiale oficiale, Javier Milei a obţinut 55,95% din voturi, faţă de 44,04% pentru Sergio Massa, informează AFP.
Javier Milei, 53 de ani, promite o terapie de șoc în economie, prin închiderea băncii centrale, renunțarea la peso și reducerea cheltuielilor bugetare, în condițiile în care Argentina este de decenii într-o stare endemică de faliment național, cu datorii de 44 de miliarde de dolari la FMI și o inflație anuală de 150%.
Reuters mai arată că victoria lui Milei poate zdruncina peisajul politic dar și foaia de parcurs agreată cu FMI, și ar putea avea un impact asupra comerțului cu cereale, litiu și hidrocarburi. Milei a criticat China și Brazilia, spunând că nu va avea de-a face cu comuniștii, preferând legături mai puternice cu SUA.
Acesta și-a făcut campanie cu un ferăstrău legat la brâu sau cu o drujbă, pentru a ilustra tăierile de cheltuieli pe care are de gând să le facă. Milei este ferm anti-avort, este în favoarea unor legi mai relaxate asupra armelor și l-a criticat pe Papa Francisc. Noul președinte se va confrunta cu un parlament extrem de fragmentat, fără o majoritate clară.
Editor: I.F.A.