La finalul lunii august, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, anunța deblocarea proiectului de la Tărtășești, care va elimina disconfortul provocat de ploi pe drumul național DN7. În scurt timp, urma să se dea ordinul de începere a lucrărilor de amenajare a celor 8.8 km ai sistemului de evacuare a apelor de pe DN7, din comuna dâmbovițeană. Astăzi, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, dâmbovițeanul Ionuț Săvoiu anunță că lucrările care vor crește gradul de siguranță și confort în trafic al celor care circulă prin Tărtășești avansează în ritm alert.
„Contractorul amenajării pluviale de la Tărtășești este mobilizat, avansează cu lucrările și folosește vremea favorabila a acestei toamne. Sperăm să i vedem cât mai curând, asa cum s-au angajat și pe amenajarea girațiilor de la Lucieni și Nisipurile pe DN72”, informează secretarul de stat.
Sensurilor giratorii de la Nisipuri și de la Lucieni, de pe DN72 sunt proiectate pentru a reduce numărul evenimentelor rutiere nedorite, care au loc cu o frecvență mare în aceste „puncte negre” ale județului.
AUTOR: F.S.
.














