Continuă modernizarea infrastructurii educaționale a municipiului Târgoviște. După finalizarea, în ultimii 3 ani, a lucrărilor de extindere, reabilitare, modernizare și echipare a nu mai puțin de 4 creșe din municipiul Târgoviște (nr. 8, 13, 14 și 16), proiectul „Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa nr. 2” se apropie de final. Prezent, astăzi, la unitatea aflată în reabilitare, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan a precizat că cel mai probabil în luna ianuarie, copiii se vor întoarce în locația extinsă, consolidată și modernizată.

„Prin această investiție, s-a realizat atât extinderea imobilului existent (clădirea destinată creșei) cu un corp nou, cu o suprafață dublă în comparație cu cel actual, cât și reabilitarea (consolidarea, recompartimentarea) și modernizarea clădirii actuale.
Valoarea totală a investiției este de 5.351.822 lei (inclusiv TVA), lucrările vor fi finalizate în luna ianuarie, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locala.
Putem afirma, fără teama de a greși, că municipiul Târgoviște deține în acest moment, după derularea în mare măsură a programului amplu de reabilitare, modernizare, dotare și extindere, una dintre cele mai moderne rețele de creșe din România.
Cu o capacitate de peste 1000 de locuri și o suprafață dublă rezultată în urma investițiilor de extindere din ultimii 3 ani, creșele târgoviștene oferă condiții excelente copiilor noștri!”, a precizat în cadrul unei conferințe de presă primarul municipiului, Cristian Stan.

Veștile bune pentru învâțământul târgoviștean, nu se opresc, însă, aici. Edilul municipiului a anunțat, astăzi, că, la începutul anului viitor, încă 4 unități de învățământ din oraș vor intra în proces de reabilitare. Este vorba despre Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu”, Grădinița cu program prelungit nr. 2, Grădinița cu program normal nr. 11 (Priseaca) și Liceului Teoretic “Ion Heliade Rădulescu”.
AUTOR: F.S.














