Nicolae Ciucă spune că, dacă Nicuşor Dan vrea să mai primească susţinerea PNL, pentru o nouă candidatură la Primăria Capitalei, are o singură soluţie, să se înscrie în partid.
”Discuţia cu Nicuşor Dan este mai veche, dumnealui a candidat la Primărie şi cu susţinerea PNL (..) Astăzi, PNL are şi capacitatea administrativă, pentru că, dacă ne uităm la ce au realizat administraţiile liberale, este necesar să vorbesc despre ce a făcut Emil Boc la Cluj, ce a făcut Ilie Bolojan la Bihor, Ion Dumitrel, în Alba, Gheorghe Flutur la Suceava.
PNL a demonstrat că are capacitatea să administreze şi local, şi regional, ca atare nu putem să nu avem un candidat în Bucureşti”, a declarat liderul PNL, la RFI România.
Acesta a spus că este prima condiţie pentru ca partidul să îl susţină pe Nicuşor Dan, iar după ce se îndeplineşte, ”mai vedem şi celelalte condiţii”.
Pe de altă parte, Nicuşor Dan a declarat marţi că a avut discuţii cu Eugen Tomac, Cătălin Drulă şi Nicolae Ciucă. Dar strategia este să rămână independent şi să solicite sprijinul partidelor de dreapta, pentru ca PSD să nu câştige în Bucureşti.
Editor: I.F.A.














