You are currently viewing PSD Dâmbovița: reprezentanții locali ai partenerilor noștri de coaliție au demarat o campanie publică de victimizare, în speranța că cineva le va plânge de milă sau le va mai acorda încrederea anul viitor

PSD Dâmbovița: reprezentanții locali ai partenerilor noștri de coaliție au demarat o campanie publică de victimizare, în speranța că cineva le va plânge de milă sau le va mai acorda încrederea anul viitor

Reacție promptă a PSD Dâmbovița, la acuzațiile făcute de președintele liberalilor dâmbovițeni, Virgil Guran, în conferința de presă de astăzi. Liberalul a acuzat primarii social democrați din județ că se comportă ca și cum ar fi stăpâni de sclavi și că le face viața grea celor care vor să candideze împotriva lor la alegerile locale, dar și simpatizaților lor.

Într-un comunicat de presă, PSD Dâmbovița califică aceste acuzații ca fiind „lamentări politice”, care nu vor reuși să șteargă lipsa de performanțe a PNL, sau să inspire mila alegătorilor pentru a-i convinge să le acorde votul, anul viitor.

Subiectele și problemele inventate nu vor reuși să-i resusciteze din punct de vedere politic pe reprezentanții locali ai partenerilor noștri de coaliție de la nivel național.
Cu sincere regrete, constatăm faptul că reprezentanții partidului de pe locul trei în preferințele dâmbovițenilor, conform cercetărilor sociologice comandate chiar de domniile lor, au demarat o campanie publică de victimizare a propriilor membri de partid în speranța că cineva, din procentele care cu greu depășesc o cifră, le va plânge de milă sau le va mai acorda încrederea anul viitor.
Eternele acuzații și lamentările neputinței politice nu vor reuși să șteargă perioadele în care, ascunși în spatele premierului Ludovic Orban, nu au mișcat un deget pentru județul Dâmbovița.
Pe de altă parte, le putem scuza ieșirile și le putem pune declarațiile mai puțin fericite din ultima perioadă pe seama șocului resimțit la vederea investițiilor care se derulează în mai multe comune conduse de primari colegi de partid ai domniilor lor, investiții finanțate sau cofinanțate cu sprijinul liderilor PSD Dâmbovița. Acest lucru denotă că încă nu înțeleg faptul că dezvoltarea și susținerea fiecărei localități dâmbovițene nu țin cont de culoarea politică a respectivului primar.
PSD Dâmbovița rămâne consecvent alianței pe care o are cu dâmbovițenii, iar modul de funcționare al coaliției de la nivel național ar putea să se regăsească și la nivelul județului Dâmbovița doar dacă reprezentanții locali ai respectivului partid ar înțelege să acționeze în interesul dâmbovițenilor.
Ca atare, îi sfătuim să utilizeze pârghiile politice în interesul județului Dâmbovița și al locuitorilor acestuia, care, cu situații știute și mai puțin știute, le-au asigurat funcțiile pe care le dețin”, transmite PSD Dâmbovița.

AUTOR: F.S.