You are currently viewing Comisia juridică din Senat are termen până miercuri să dea raport pe cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Florin Cîţu

Comisia juridică din Senat are termen până miercuri să dea raport pe cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Florin Cîţu

Comisia juridică din Senat are termen până miercuri să dea raport pe cererea DNA de ridicare a imunităţii senatorului Florin Cîţu, a decis coonducerea Senatului, reunită vineri în şedinţă. Vicepreşeidntele Senatului Sorin Cîmpeanu a precizat, întrebat dacă este posibil să fie şi şedinţa de plen în aceeaşi zi, pentru votul privind ridicarea imunităţii, că este posibil, ţinând cont de celeritatea cu care a fost abordată această cerere a DNA.

Sorin Cîmpeanu a anunţat după şedinţa conducerii Senatului că solicitarea Ministerului Public primită la Senat a fost pusă pe ordinea de zi a Biroului Permanent cu celeritate.

Hotărârea adoptată în unanimitate de Biroul Permanent al Senatului a fost de a transmite către comisia juridică, în vederea întocmirii raportului, cu data de miercuri, 29 noiembrie”, a spus Sorin Cîmpeanu.

El a precizat, întrebat dacă este posibil să fie şi şedinţa de plen în aceeaşi zi, pentru votul privind ridicarea imunităţii, că este posibil.

””Este posibil, după cum vedeţi Biroul Permanent a abordat şi a adoptat o decizie de tratare cu celeritate a acestei solicitări”, a spus Cîmpeanu.

Întrebat dacă Florin Cîţu şi-a înaintat demisia din grupul PNL de la Senat, Sorin Cîmpeanu a spus:

Nu am cunoştinţă să se fi retras domnul Cîţu din grupul PNL al Senatului”.

Editor: I.F.A.