You are currently viewing SGR devine obligatoriu pentru toți producătorii și comercianții care pun în vânzare produse cu ambalaj din plastic, sticlă sau aluminiu

SGR devine obligatoriu pentru toți producătorii și comercianții care pun în vânzare produse cu ambalaj din plastic, sticlă sau aluminiu

Ministrul Mircea Fechet a participat la evenimentul de lansare a Sistemului Garanție-Returnare.

Sistemul Garanţie-Returnare devine funcţional în România, de astăzi, ocazie cu care ţara noastră va deţine al doilea cel mai mare sistem de acest fel din Europa, după cel al Germaniei. Ne dorim cu toții ca SGR să transforme țara noastră din țara depozitării în țara reciclării. Totodată, îmi doresc ca acest proiect să fie o moștenire pe care o lăsăm copiilor noștri, ca mesaj, ca atitudine, ca punct dincolo de care nu mai există întoarcere față de prețuirea față de natură. #SGR va primi sprijin din partea tuturor românilor și putem să spunem că va fi cel mai mare Sistem Garanție-Returnare din lume. Un proiect mare, în opinia mea, este acel proiect care pune toată țara în mișcare, care implică toți românii și reușește să schimbe viața fiecăruia dintre noi. Acest sistem ne va uni pe toți și nu întâmplător i-am spus Hora Reciclării”, a declarat Mircea Fechet.

Este un moment foarte important, pe care îl așteptăm de mai mulți ani și am reușit prin mai multe demersuri administrative să lansăm astăzi Sistemul Garanție-Returnare. Ne dorim cu toții un mediu mai curat și în acest sens, SGR este un proiect de căpătâi pentru țara noastră, care asigură, prin reciclare, materia primă pentru industria din România. În fiecare an, în România, conform datelor statistice, avem aproximativ 116 kg de ambalaje, de deșeuri, pe cap de locuitor, din care se reciclează mai puțin de jumătate. Practic, prin acest proiect, reușim să punem în valoare angajamentul nostru pentru a avea o abordare prietenoasă cu mediul înconjurător și totodată, să colectăm cât mai multe deșeuri” a declarat Preşedintele Senatului României, Nicolae Ionel Ciucă .

Prin sistemul Garanție-Returnare, românii vor plăti o garanție de 0,50 RON la achiziția unei băuturi (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. Pentru a fi identificate ușor, produsele care vor face parte din sistem sunt marcate cu un logo specific.

După golirea ambalajului, consumatorul trebuie să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal și chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locație.

editor: I.F.A.