Echipa Teatrului Tony Bulandra îi invită, astăzi, pe cei care vor să vadă un spectacol excepțional dar și să facă o faptă bună, la „Zorba grecul”. Piesa va fi jucată în Sala Mare, începând cu ora 19.00, iar toate câștigurile și donațiile strânse vor merge către Secția de Îngrijiri Paliative a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, acolo unde cadrele medicale se luptă, în fiecare zi, să ușureze suferințele unor oameni din viața cărora a dispărut speranța și, de cele mai multe ori, și bucuria.
„Vă este dor de o explozie de bucurie și de viață? Atunci, Zorba grecul este alegerea dumneavoastră în 3 decembrie, ora 19:00, la Teatrul Tony Bulandra.
Participând la acest spectacol încărcat de emoție, aduceți alinare și în viața celor suferinzi, intrucât, încasările vor fi donate în întregime secției de Îngrijiri Paliative a Spitalului Județean din
Cum procedăm? -> Vă așteptăm la casa de bilete a teatrului pentru rezervarea/achiziționarea locului în sala de spectacol. Pentru donația pe care o veți face, veti primi acces la spectacolul nostru și confirmarea gestului dvs. caritabil, printr-o chitanță.
‼️Locurile sunt limitate, așadar, vă rugăm să confirmați cât mai curând posibil‼️
Vă încurajăm să vă alăturați și să ne sprijiniți în această cauză nobilă. Fiecare spectator va avea oportunitatea de a face o diferență semnificativă în viața celor aflați în nevoie. Donația minimă este de 40 lei”, transmite echipa teatrului târgoviștean.
AUTOR: F.S.














