Autoritățile locale au deschis marți seară pasajul „Europa Unită” din Sectorul 4 al Bucureștiului.
Podul a fost inaugurat la ora 17 și începând cu ora 19 a devenit pietonal, tocmai pentru ca locuitorii din Sector 4 să îl poată admira. Începând cu ora 22, mașinile au putut circula pe pod.
Pasajul este construit la intersecția dintre bulevardele Alexandru Obregia și Metalurgiei cu strada Turnu Măgurele, are o lungime de 653 de metri, două benzi de circulație pe fiecare sens și un sistem inedit de iluminat, de tip Vortex.
„Sunt extrem de bucuros ca zi dăm în folosință Pasajul Europa Unită. Înainte de toate, vreau să spun de ce se numește folosință Pasajul Europa Unită. Pentru că Europa și banii europeni sunt șansa dezvoltării acestui sector. Fără banii europeni, mare parte de investiții nu ar fi fost posibile”, a spus primarul Daniel Băluță.
Lucrările la pasaj au început în luna februarie 2022 și aveau termen de finalizare în iunie 2023.
Lucrările sunt făcute de Drum Concept SRL, iar valoarea contractului este de 85.801.655,84 lei cu TVA, fiind plătit din bugetul Primăriei Sector 4. Primarul Daniel Băluță a anunțat că lucrarea a costat 73 milioane lei, 35 milioane de lei au fost obţinute prin Programul „Anghel Saligny”, iar restul sumei a provenit din bugetul local.
Editor: I.F.A.














