Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, miercuri seară, într-un atac armat pe o arteră comercială importantă din Bruxelles, a anunţat poliţia din capitala Belgiei, notează AFP.
Autorul sau autorii atacului părăsiseră locul incidentului când poliţiştii au intervenit după ce au primit un apel în jurul orelor 19.30 (18.30 GMT), a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei, Ilse Van de Keere.
„Deocamdată, nu există niciun element care ar putea sugera că este vorba despre un act terorist”, a subliniat ea.
Pentru unul dintre cei patru răniţi, prognosticul este grav, potrivit aceleiaşi surse. Nu a fost precizată identitatea victimelor.
Focurile de armă au trase pe Avenue de la Toison d’Or, o arteră comercială în general foarte frecventată, în apropierea unui centru comercial care găzduieşte multe mărci importante. Galeria a fost evacuată, potrivit presei belgiene.
A fost instituit un perimetru de securitate, iar traficul a fost parţial întrerupt pe artera respectivă.
Editor: I.F.A.














