Proiecția din această seară, de la Cinema Independența, va avea un scop nobil. Dâmbovițenii sunt invitați la partea a treia a filmului „Hobbit – Bătălia celor cinci oștiri”, urmând ca sumele strânse din donațiile spectatorilor să meargă către un tânăr târgoviștean, care trece printr-o grea încercare, alături de familia sa.
Este vorba despre Andrei, elev al Școlii „Vasile Cîrlova”, care, anul trecut, a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile, în urma unui accident cu bicicleta. De atunci, viața lui s-a schimbat radical și fiecare zi s-a dovedit o provocare. Pentru a putea continua recuperarea, acesta are nevoie de sprijinul oamenilor cu auflet mare, iar prezența la filmul care va rula, în această seară, de la ora 19.00, la cinematograful târgoviștean, este un pas important, în acest sens.
De altfel, și Teatrul „Tony Bulandra” a organizat aseară o acțiune caritabilă pentru tânărul târgoviștean, încasările de la piesa „Proștii sub clar de lună” fiind destinate tot sprijinirii lui.

AUTOR: F.S.














