Andrei Baciu și-a anunţat luni, într-o postare pe Facebook, demisia de la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Andrei Baciu îşi anunţă demisia invocând ”informaţiile apărute în spaţiul public” şi lăsând astfel să se înţeleagă că este vorba despre ancheta DNA privind achiziţiile de vaccinuri din pandemie, când el a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte interimar al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
„Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis şi cu credinţa nestrămutată în valorile onoarei şi integrităţii. Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu faţă de principiile etice şi morale în care cred şi pe care le-am susţinut întotdeauna, şi nu dintr-o obligaţie legală”, a afirmat Baciu.
Andrei Baciu a fost secretar de stat în Ministerul Sănătății în perioada pandemiei, ulterior fiind numit șeful CNCAV.
Numele lui Andrei Baciu ar apărea în referatul DNA în care procurorii cereau ridicarea imunității pentru Florin Cîțu, susţine Antena3.
Vineri, Vlad Voiculescu anunţa că va fi audiat şi Andrei Baciu în dosarul vaccinurilor cumpărate în pandemie.
”Domnul procuror mi-a spus că nu a intervievat încă pe nimeni în afară de domnul Cîțu, acum două zile, pe mine acum, o să urmeze doamna Mihăilă, o să urmeze domnul Andrei Baciu, după care o să urmeze alții care pot picta întregul tablou”, a declarat Vlad Voiculescu.
editor: I.F.A.














