You are currently viewing Marcel Ciolacu: Proiectul de buget pentru 2024 prevede creșterea salariilor cu 5% pentru toți bugetarii, cu excepția demnitarilor

Marcel Ciolacu: Proiectul de buget pentru 2024 prevede creșterea salariilor cu 5% pentru toți bugetarii, cu excepția demnitarilor

Proiectul de buget prevede o creștere de salarii de 5% pentru toți bugetarii, cu excepția demnitarilor, a anunțat azi premierul Marcel Ciolacu.

Proiectul de buget pentru 2024 ar urma să ajungă în Parlament înainte de Crăciun și prevede un deficit bugetar sub 5% din PIB. De asemenea, premierul a anunțat că din 2024 vor crește contribuțiile la pilonul II de pensii, în caz contrar România riscă să piardă fondurile din PNRR.

Am stabilit calendarul bugetului. Vrem ca astăzi să fie în transparență, joi să treacă în ședința de guvern, apoi până la Crăciun să fie trecut prin Parlament. Dacă va fi o sesizare la CCR, să fie termenul între Crăciun și Anul Nou„, a spus Ciolacu.

Este normală o creștere a salariului minim anul viitor. Voi avea o discuție cu sindicatele. Este o mărire de 5% pentru bugetari, mai puțin pentru demnitari. Este o decizie foarte clară. Deficitul din 2024 va fi sub 5% și va fi cu minimum 0,5 puncte mai mic decât deficitul din acest an.

Despre majorarea salariilor profesorilor, voi decide cu liderii de sindicat în aceste zile. Sunt ferm convins că vom avea o situație corectă„, a mai precizat premierul.

Marcel Ciolacu nu a detaliat dacă salariile demnitarilor vor fi menținute la nivelul actual sau dacă vor crește cu mai puțin de 5%. Declarațiile au avut loc înaintea întâlnirii dintre premierul Marcel Ciolacu și guvernatorul BNR Mugur Isărescu, dar și înaintea întâlnirii coaliției de guvernare, în privința structurii bugetului de stat pe 2024.

Editor: I.F.A.