Biletele de tren s-au scumpit cu 8,8%, duminică, 10 decembrie, ca urmare a actualizării anuale cu indicele de inflație, dar Ministerul Transporturilor și CFR Călători au anunțat majorarea la două zile de la intrarea în vigoare și nu înainte așa cum ar fi fost normal.
De-abia marți după-amiază, Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), a anunțat „actualizarea” prețurilor după ce publicația ClubFeroviar a publicat informația privind scumpirea biletelor la CFR Călători și operatorii privați.
„Actualizarea anuală a tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călători. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că au fost actualizate tarifele de deservire generală în transportul feroviar public de călători, prezentate în anexă, care au fost aprobate prin OMTI nr.548/2022 și sunt valabile pentru perioada 2023-2024, în conformitate cu prevederile HG nr. 1.453/2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022-11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători. Astfel, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2011, aprobată prin Legea nr. 21/2012, cu modificările și completările ulterioare, tarifele stabilite prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii:














