You are currently viewing Minel Prina, fost primar al Slatinei, condamnat în dosarul Vâlcov, a fost adus în țară

Minel Prina, fost primar al Slatinei, condamnat în dosarul Vâlcov, a fost adus în țară

Fostul primar din Slatina, Minel Florin Prina, urmărit internaţional, condamnat în dosarul lui Darius Vâlcov, a fost adus în ţară.

Fugarul Minel Florin Prina, fostul primar al Municipiului Slatina a fost adus în ţară. În această noapte a ajuns la penitenciarul Rahova. Era ultimul fugar dintre condamnaţii în acelaşi dosar cu Darius Vâlcov care se sustrăgea de la pedeapsă. El are de executat 4 ani şi 6 luni de închisoare. Şi în acest dosar, se face justiţie până la capăt!”, susţine Alina Gorghiu.

Ea a mulţumit autorităţilor din Italia pentru cooperarea judiciară bună şi spune că, anul acesta, circa 100 de fugari au fost aduşi numai din această ţară.

În total, numărul persoanelor ajunse din străinătate în structurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor anul acesta se apropie de 1000. Dintre aceştia, peste 700 sunt fugari condamnaţi de instanţele româneşti. O altă categorie, peste 260 de persoane, sunt cetăţeni care au comis fapte în străinătate dar au solicitat să execute pedeapsa în ţară. Este o dovadă a faptului că în penitenciarele româneşti sunt condiţii preferabile celor din alte ţări. Fugarii care invocă condiţiile din penitenciare pentru a evita predarea către România vehiculează informaţii false”, mai spune ministrul Justiţiei.

editor: I.F.A.