O investiție așteptată cu ardoare de tinerii și iubitorii de mișcare din Potlogi a fost inaugurată, astăzi, în prezența oficialităților și a comunității locale. Este vorba despre o sală de sport modernă, construită prin Compania Națională de Investiții, care va întregi Baza Sportivă din localitate.

„Am inaugurat, astăzi, la Potlogi, una dintre cele mai moderne săli de sport din mediul rural dâmbovițean!
Investiția, de care se vor bucura copiii comună, a fost implementată de primăria din Potlogi cu finanțare prin C.N.I și s-a ridicat la valoarea de aproximativ 6.840.000 de lei.
Sala de sport, în suprafață construită de peste 1.000 mp, are, pe lângă terenul de joc, vestiare sportive, grupuri sanitare, dar și 102 locuri pentru publicul spectator.
L-am felicitat astăzi pe domnul primar, Drăghici Viorel, pentru finalizarea cu succes a acestui proiect, un merit deosebit la buna implementare aparținând și echipei din cadrul primăriei Potlogi!”, a precizat președintele Consiliului Județen Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prezent la inaugurare.


AUTOR: F.S.














