Noaptea trecută, în jurul orelor 00:35, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la o locuință, în satul Racovița.
Pentru gestionarea situației de urgență a acționat Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și Serviciul de Ambulanță Județean cu o ambulanță.
La sosirea echipajelor de intervenție acestea au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 200 mp.
Totodată, în urma incendiului, a fost identificată o persoană decedată (carbonizată).
În continuare, echipajele de intervenție au acţionat pentru localizarea și lichidarea incendiului.
La acest moment, intervenția este finalizată. Din nefericire, în timpul verificărilor suplimentare efectuate, la locul intervenției, printre dărâmături, a fost găsită o a doua persoană carbonizată.














