Momente magice s-au petrecut, la Sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița. Copii de la două unotăți de învățământ dâmbovițene au mers cu colindul, dar și cu multe daruri, pentru a-i bucura pe copiii din sistemul de protecție.
„<<Nu uitați să fiți mai buni și să credeți în minuni!>> este mesajul cu care ne-au colindat prichindeii de la clasa a III-a a Liceul de Arte „Bălașa Doamna”! Ei sunt cu adevărat buni și au venit cu daruri pentru copiii noștri cu măsură de protecție specială!
La fel au procedat și preșcolarii de la Grădinița cu PP „Prichindel” – Structura Grădinița „Micul Prinț”, Pucioasa.
Mulțumim tuturor! Sunteți un adevărat exemplu și spiriduși de nădejde ai lui Moș Crăciun!”, transmite echipa DGASPC Dâmbovița.
AUTOR: F.S.
















