Minivacanța de Revelion a ajuns la final, iar mâine, cea mai mare parte a angajaților începe noul an de muncă. Un an în care salariații vor beneficia, teoretic, de mai multe zile libere legale, însă o parte dintre acestea, cum ar fi chiar cele de Bobotează vor pica în weekend.
Așasar, din 2024, zilele de 6 şi 7 ianuarie – Sărbătoarea Botezului Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul – vor fi zile libere nelucrătoare. Mai mult, Guvernul a decis ca în 2024 pentru bugetari să fie libere și zilele de 2 mai, 16 august și 27 decembrie, în condițiile în care acestea se află între zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, și weekenduri.
Vor apărea astfel trei minivacanțe:
-prima minivacanță va fi la începutul lunii mai: 2 mai pică într-o zi de joi, între două alte sărbători legale: 1 mai – Ziua Muncii (miercuri) și 3 mai – Vinerea Mare (vineri). Duminică, 5 mai, este Paștele ortodox, iar luni, 6 mai este a doua zi de Paște. Rezultă deci o minivacanță de 6 zile.
-a doua minivacanță va fi în luna august: 16 august pică într-o zi de vineri, imediat după sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) care este joi. Împreună cu weekendul rezultă o minivacanță de 4 zile.
-a treia minivacanță va fi de Crăciun: În condițiile în care Crăciunul (25 decembrie) și a doua zi de Crăciun (26 decembrie) pică miercurea și respectiv joia, Guvernul va decide ca și ziua de vineri, 27 decembrie să fie liberă pentru bugetari, rezultând altă minivacanță de 5 zile.
Iată care sunt următoarele zile libere care se acordă angajaților români, pe parcursul anului 2024:
6 ianuarie – Bobotează (sâmbătă)
7 ianuarie – Sfântul Ion (duminică)
24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (Mica Unire) (miercuri)
1 mai – Ziua Muncii (miercuri)
3 mai – Vinerea Mare (vineri)
5 mai – Paștele ortodox (duminică)
6 mai – A doua zi de Paște ortodox (luni)
1 iunie – Ziua copilului (sâmbătă)
23 iunie – Rusaliile (duminică)
24 iunie – A doua zi de Rusalii (luni)
15 august – Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) (joi)
30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă)
1 decembrie – Ziua Marii Uniri (duminică)
25 decembrie – Crăciunul (miercuri)
26 decembrie – A doua zi de Crăciun (joi)
Zilele libere legale se aplică tuturor românilor, însă pentru angajații din sectorul bugetar Guvernul decide dacă acordă zile suplimentare libere pentru a face punte între o sărăbătoare legală și un weekend.














