Sorana Cîrstea (26 WTA) și-a aflat, astăzi, adversara din turul 2 al turneului de la Brisbane. Jucătoarea de tenis din Târgoviște o va înfrunta în manșa secundă a concursului din Australia pe Linda Noskova (19 ani), o tenismenă din Cehia.
Sportiva cehă și-a asigurat prezența în turul 2 al turneului după ce a învins-o în runda inaugurală pe unguroaica Timea Babos, o jucătoare venită din calificată, cu scorul 5-7, 7-6, 7-6. Linda Noskova este una dintre marile speranțe ale tenisului feminin, câștigătoare la Roland-Garros în 2021 în competiția junioarelor.
La ediția din acest an a turneului de la Brisbane, Sorana Cîrstea este a zecea favorită a concursului. Cum este unul dintre capii de serie ai întrecerii, târgovișteanca a avut liber în primul tur.
M.I.














