Rafael Nadal nu va participa la Openul Australiei, după ce a suferit o nouă accidentare la revenirea sa în circuit, la turneul de la Brisbane.
Spaniolul a avut nevoie de o mică intervenţie medicală în timpul înfrângerii din sferturile de finală de la Brisbane de vineri. El a acuzat, după meci, o durere musculară în zona unde a avut o accidentare contractată cu un an mai devreme, scrie AFP.
Nadal, 37 de ani, care a revenit în competiţie, în Australia, după aproape un an de pauză din cauza unei accidentări, a fost nevoit să meargă la vestiar în timpul meciului cu Jordan Thompson pentru a primi îngrijiri, după ce a simţit dureri în partea superioară a coapsei stângi. Australianul Thompson a câştigat cu 5-7, 7-6 (8/6), 6-3 în 3h25.
Acum, Rafael Nadal a anunțat că accidentarea necesită investigații și nu va fi apt pentru primul Grand Slam al anului.
„În timpul ultimului meu meci de la Brisbane am avut o mică problemă la un muşchi care, după cum ştiţi, m-a îngrijorat. Odată ajuns la Melbourne am avut ocazia să fac un RMN şi am o ruptură mică pe un muşchi, nu în aceeaşi parte unde am avut accidentarea şi asta e o veste bună. În momentul de faţă nu sunt pregătit să concurez la nivelul maxim în meciuri de 5 seturi. Voi merge înapoi în Spania pentru a mă duce la doctor, pentru a mă trata şi a mă odihni”, a scris Nadal pe X.
Rafael Nadal a suferit două operaţii la şold anul trecut.
Absența lui Rafa constituie o adevărată premieră după 25 de ani pentru Grand Slam-ul de la Antipozi, ce îi are în prim-plan pe el și pe legendarul Roger Federer. Turneul de la Australian Open din 2024 va fi primul din 1999 încoace care nu îi va avea la start pe niciunul.
Editor: I.F.A.