You are currently viewing Lege: Cei care pângăresc drapelul României vor fi pedepsiți cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei

Lege: Cei care pângăresc drapelul României vor fi pedepsiți cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege va fi sancţionată cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 20 din Legea nr. 75/1994, în sensul stabilirii şi sancţionării drept contravenţie a faptei constând în încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.

Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei Române, cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare”, arată legea promulgată.

Pângărirea drapelului României, ca simbol naţional, prin ataşarea de însemne peste culorile naţionale constituie o abatere gravă de la ordinea publică şi trebuie sancţionată proporţional, cu amendă în cuantum ridicat, pentru a descuraja astfel de fapte antinaţionale”, este precizat în expunerea de motive a proiectului.
Editor: I.F.A.