You are currently viewing Premierul francez Elisabeth Borne a demisionat

Premierul francez Elisabeth Borne a demisionat

Premierul francez Élisabeth Borne şi-a prezentat demisia, iar Emmanuel Macron a acceptat-o, a anunţat luni seara Palatul Élysée.

Borne, a doua femeie care a ocupat funcția de prim-ministru al Franței, pleacă din fruntea guvernului după mai multe crize politice declanșate de reformele contestate ale sistemului de pensii (care au scos sute de mii de oameni în stradă) și legile imigrației. Este a treia remaniere guvernamentală a lui Macron de la realegerea sa în 2022.

Componența următorului guvern rămâne momentan incertă, dar, potrivit presei franceze, printre potențialii candidați s-o înlocuiască pe Borne, se numără ministrul Educației Gabriel Attal, ministrul Apărării Sébastien Lecornu, ministrul de Finanțe Bruno Le Maire și fostul ministru al Agriculturii, Julien Denormandie.

Editor: I.F.A.