La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au depistat, pe DJ 702A, în comuna Valea Mare, un bărbat din Scheiu de Sus, în timp ce ar fi transportat cu o autoutilitară 2,5 m3 de material lemnos din specia gorun.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că nu sunt deținute documente de însoțire și proveniență a materialului lemnos.
Bărbatul a fost sancționat contravențional conform art.19 alin. (2) lit. a din Legea nr.171/2010 privind constatarea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost indisponibilizat.
De asemenea, la data de 10 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au depistat, pe raza localității, DJ 702 A, cinci persoane, toate din Voia, in timp ce ar fi transportat cu vehicule cu tracțiune animală 2,5 m3 de material lemnos, esență plop, pentru care nu dețineau documente de însoțire și proveniență.
Aceștia au fost sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010 privind constatarea contravențiilor silvice, cu amendă în valoare de 1.000 lei fiecare, iar materialul lemnos a fost indisponibilizat.
IPJ DÂMBOVIȚA














