You are currently viewing PSD cere explicații Poștei Române și Casei Naţionale de Pensii după ce taloanele de pensie au fost însoțite de materiale de propagandă electorală

PSD cere explicații Poștei Române și Casei Naţionale de Pensii după ce taloanele de pensie au fost însoțite de materiale de propagandă electorală

PSD a transmis vineri o solicitare către Poșta Română și Casa Națională de Pensii Publice cu privire la „serviciul special de capsare” a unor pliante PNL de taloanele de pensii distribuite pensionarilor, conform unui comunicat de presă al formațiunii social-democrate.

De asemenea, s-a solicitat conducerii Poştei Române să precizeze care este tariful perceput pentru acest ”serviciu suplimentar de capsare” prestat de angajaţii companiei, pe lângă serviciul de distribuire, şi dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare.

PSD solicită şefilor Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice să se abţină să-şi depăşească atribuţiile legale pe care le au în exercitarea funcţiei. Acordarea unor foloase necuvenite unui partid politic este sancţionată de lege.

„În plus, astfel de decizii aflate la limita legii sau dincolo de ea nu se justifică nici măcar din punct de vedere electoral, pentru că pensionarii nu au uitat că partidul ale cărui pliante au fost capsate de talonul de pensii a îngheţat punctul de pensie în 2021, s-a opus cu insistenţă aplicării calendarului de creştere a pensiilor din Legea 127/2019, iar mai recent a contestat propunerea PSD de majorare şi de recalculare a pensiilor, susţinând că nu ar fi bani pentru astfel de măsuri necesare pentru creşterea nivelului de trai al pensionarilor”, a mai transmis PSD.

Președintele PSD Timis, Alfred Simonis, îl acuză pe președintele PNL Timiș, Alin Nica, într-o postare pe Facebook, că folosește Poșta Română și angajații ei pentru a-și face campanie electorală.

Zilele trecute, bătrânii din Lugoj au primit pensiile și la fiecare fluturaș de pensie a fost atașat un pliant cu imaginea liberalului Alin Nica.O astfel de acțiune este fără precedent în județul Timiș și arată modul în care Nica înțelege să facă politică, dar, totodată, trădează disperarea unui om care știe că zilele sale în fruntea Consiliului Județean sunt numărate”, scrie șeful PSD Timiș.

Editor: I.F.A.