Uniunea Județeană SANITAS Dâmbovița anunță că a început acțiunile pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă. Motivul l-ar reprezenta lipsa de interes a Guvernului față de lucrători, nerespectarea legislației în vigoare, promovarea inechităților salariale și lipsa de disponibilitate pentru dialog. Sindicaliștii anunță, pe pagina de socializare a Sanitas Dâmbovița, că au strâns peste 1000 de semnături din unitățile medicale din județ, pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă.
„Liderii județeni reprezentând cei peste 100.000 de membri de sindicat din Sănătate și din Asistenţa socială au analizat multitudinea de probleme de natură salarială cu care se confruntă, în prezent, angajații din cele două sisteme. La finalul anului, pe fondul amplificării protestelor în rândul bugetarilor, liderii politici ne-au oferit măriri salariale de 5%, fără vreo viziune clară asupra viitorului salarizării personalului plătit din fonduri publice.
Până la apariția unui nou cadru legal, Uniunea Județeană SANITAS Dâmbovița, alături de celelalte grupuri pe care Federația SANITAS din România le reprezintă, cere aplicarea de urgență a legii actuale – Legea nr. 153/2017, în totalitatea ei și o creștere a salariului de bază cu 20% pentru toți lucrătorii din Sănătate și Asistență Socială.
Pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă, am strâns peste 1000 de semnături în unitățile din județul Dâmbovița.
Singurul răspuns este GREVA GENERALĂ, dar dacă guvernul se deschide la dialog, dorește să fie alături de personalul din SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ, atunci vom putea soluționa conflictul pe o cale pașnică.
Declanșarea conflictului colectiv de muncă are legătură cu politica socio-economică a guvernului care nu oferă o predictibilitate lucrătorilor și nu ține cont de nevoile acestora. Reamintim că inegalitățile Legii 153/2017 rămân valabile, iar promisiunile politice din trecut sunt în continuare nerespectate”, se arată în postarea Sanitas Dâmbovița.
AUTOR: F.S.














