You are currently viewing Compania aeronautică Romaero a intrat în insolvență

Compania aeronautică Romaero a intrat în insolvență

Romaero, principala companie a statului român de tehnologie aerospațială, a intrat în insolvență, după cum relatează Profit.ro. În ultimii ani, compania, care este deținută de Ministerul Economiei, a înregistrat numeroase pierderi. Ministerul Economiei deține 56,71% din capitalul social, SIF Muntenia (23,24%) și Fondul Proprietatea (18,88%).

Compania aeronautică a fost înființată prin Decret Regal în 1920 și, de atunci, a funcționat sub alte denumiri. Prima a fost înregistrată la Atelierele de Reparații Material Aeronautic (ARMA), în 1927.

La finalul anului trecut, compania şi-a cerut insolvenţa la Tribunalul Bucureşti, iar pe 15 ianuarie 2024 instanta a admis un nou termen pentru discutarea cererii.

Romaero a decis să intre în insolvență, după ce încercările de a atrage fonduri de la investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti au eșuat. Compania deține un teren imens într-unul dintre cele mai scumpe cartiere din țară: Băneasa. Procesul va fi soluționat de Expert Insolventa SPRL, în locul consorțiului Trust Insolvency Filiala Cluj – Synergy Partners, care s-a ocupat până acum de Romaero.

Ultimul an cu profit a fost 2011, când profitul net a fost de doar 400.000 de lei, completează Economica.ro

Editor: I.F.A.