La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 11 Poliție Rurală Pucioasa au depistat, pe raza comunei Bezdead, pe DJ 710, un bărbat din localitate, în timp ce ar fi transportat cu un vehicul cu tracțiune animală 1 mc de material lemnos, esență fag și salcâm, pentru care nu avea documente de însoțire și proveniență.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind constatarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos a fost indisponibilizat.
De asemenea, la data de 10 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 11 Poliție Rurală Pucioasa au depistat, pe drumul județean 710, un bărbat, din satul Bezdead, în timp ce ar fi transportat cu un vehicul cu tracțiune animală 1,5 m3 de material lemnos.
Din verificările efectuate a reieșit că nu sunt deținute documente de însoțire și proveniență a materialului lemnos, fapt pentru care bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind constatarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos a fost indisponibilizat.
IPJ DÂMBOVIȚA