You are currently viewing Lucrările de conservare și restaurare a fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște sunt în plină desfășurare

Lucrările de conservare și restaurare a fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște sunt în plină desfășurare

Se lucrează în ritm susținut la conservarea și restaurarea uneia dintre clădirile simbol din municipiul Târgoviște, fosta Școală de Cavalerie. Aceasta face obiectul unui proiect în valoare totală de aproape 22.000.000 de lei. Din această sumă, aproximativ 8.000.000 sunt fonduri norvegiene nerambursabile, diferența urmând să fie asigurată de Consiliul Județean Dâmbovița.

Astăzi, la vizita făcută pe șantier, i-am cerut constructorului să fie foarte atent la păstrarea tuturor detaliilor, astfel încât, la finalizarea lucrărilor, să putem admira o imagine fidelă a locului care a marcat istoria acestui oraș.
Sunt prevăzute lucrări de la subsol până la acoperiș, începând de la hidroizolare, termoizolare, refacere instalații electrice și termice, până la conservarea modelelor istorice din pardoseala de mozaic și refacerea finisajelor interioare și exterioare.
Pentru accesul tuturor vizitatorilor la expozițiile de la etaj se va monta și un lift panoramic. Totodată, spațiile verzi din curtea fostei cazarme militare vor fi reamenajate, iar în zona de sud a imobilului se vor amenaja o parcare cu intrare din Bulevardul Regele Ferdinand, dar și o alveolă pentru parcarea a două autobuze”, informează președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.