You are currently viewing Protest cu un singur tractor în Piaţa Constituţiei. Fermierii și transportatorii nu au vrut să intre în jocul politic al lui Șoșoacă

Protest cu un singur tractor în Piaţa Constituţiei. Fermierii și transportatorii nu au vrut să intre în jocul politic al lui Șoșoacă

Un singur tractor a fost adus în Piața Constituției la protestul transportatorilor și al fermierilor, deși, conform avizului Primăriei erau așteptați 5.000 de fermieri și transportatori cu 200 de utilaje.

O posibilă explicație circulă pe grupurile protestatarilor: oamenii nu au vrut să-i facă jocul Dianei Șoșoacă și al avocatului pe care l-ar fi pus să obțină aprobarea pentru miting. În Buucrești erau anunțate trei zile de manifestații în Piața Constituției.

Duminică dimineață, la ora 7.30, în Piața Constituției erau un cap tractor de TIR cu un tractor pe platformă și trei autovehicule civile.

Ora de începere a protestului a fost stabilită pentru ora 9.30.

Se pare că un protest consistent se anunță la Afumați, unde protestatarii au anunțat că se vor strânge în număr și mai mare față de zilele trecute. În zonă sunt acum zece utilaje, în timp ce polițiștii și jandarmii fac filtre.

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a declarat sâmbătă, la Digi24, referitor la protestul fermierilor și transportatorilor care urmează să aibă loc în București că, până la ora 16.00, doar un singur camion cu remorcă a fost anunțat că va participa.

Astăzi, până la ora 16, organizatorul trebuia să notifice instituțiile statului cu privire la numerele de înmatriculare ale autovehiculelor participante, numele șoferilor și numerele de telefon ale acestora. Lista a fost transmisă și conține un cap tractor cu remorcă. Asta înseamnă că, cel mai probabil, nu vom avea un aflux de utilaje în centrul Capitalei. Probabil vor fi câteva utilaje și mașini mici care vor veni pe ruta deja consimțită și nu ne așteptăm ca manifestația să perturbe semnifcativ viața locuitorilor din București. Instituțiile statului au luat măsurile organizatorice necesare”, a declarat Rareș Hopincă.

El a mai adăugat că este posibil ca doar acest vehicul să participe la protest.

Ar putea să mai apară solicitări suplimentare care vor fi analizate de Poliție și Jandarmerie. Este relevant să precizăm ca transportatorii și agricultorii care în continuare protestează s-au delimitat foarte clar de acest protest politic”, a mai spus el.

Inquam Photos / Octav Ganea

Editor: I.F.A.