You are currently viewing Manager Spitalul Județean Târgoviște: personalul TESA a fost uitat atât de sindicate, cât și de toate guvernările care s-au succedat după Revoluție

Manager Spitalul Județean Târgoviște: personalul TESA a fost uitat atât de sindicate, cât și de toate guvernările care s-au succedat după Revoluție

La finalul acestei săptămâni, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a susținut o conferință de presă, în care a prezentat un bilanț succint al anului 2023. Cu acest prilej, managerul unității medicale, Claudiu Dumitrescu, le-a mulțumit cadrelor medicale pentru eforturile lor, dar și personalului TESA, despre care a spus că a fost neglijat sistematic în ultimii ani de toate guvernările și sindicatele.

„Dacă la personalul medical se folosește calitatea de erou, mai ales în pandemie, când, printre înjurături lumea ne mai spunea și așa, vreau să vă spun că eroi sunt permanent și cei care alcătuiesc personalul TESA. Oamenii ăștia, ar trebui să vă uitați la ei, pentru că, peste câțiva ani s-ar putea să nu mai fie atâți. Pe salarii de 3 mii de lei, nu știu câți vor mai rămâne. Din păcate, ei au fost uitați atât de sindicate, cât și de toate guvernările care s-au succedat după Revoluție. Dacă nouă, personalului medical, ni s-au majorat și avem niște salarii decente, măcar comparativ cu restul societății, personalul TESA este lăsat undeva la margine, uitat complet, nu li se acordă nicio mărire și n-au făcut nicio grevă, niciodată. Atâta dezamăgire îi încearcă, încât nu mai sunt măcar menbri ai vreunui sindicat, după ce au văzut că au fost uitați, de fiecare dată, în toate hotărârile Guvernului, indiferent de culoarea politică a acestuia”, a subliniat Claudiu Dumitrescu.

Personalul TESA este parte componenta a spitalului și susține buna functionare a acestuia. Sectoare ca Administrativ, Contabilitate, Tehnic, Achizitii, Managementul Calitatii, bucatarie sunt esentiale in buna functionare a unității medicale, iar fiecare veriga este importantă.

AUTOR: F.S.