Una dintre figurile fără de care nu ne putem imagina teatrul târgoviștean își sărbătorește ziua, astăzi. Corneliu Jipa reprezintă o parte însemnată a sufletului echipei Teatrului „Tony Bulandra”, iar prestațiile sale pe scenă sunt întotdeauna memorabile.
„Este la Târgoviște din anul 2004, după ce 11 ani a fost actor la teatrul din Satu Mare și alți 4 la teatrul din Brașov. Pasiunea lui pentru poezie și pentru scris s-a manifestat încă din liceu. Condeiul i-a fost încurajat de mari personalități artistice, astfel încât în toate teatrele în care a jucat… nu doar a jucat, ci a și scris și regizat.
Colegii și prietenii îl știu de Puiu, apelativ pronunțat, de fiecare dată, cu multă afecțiune și nu mai puțin respect.
Noi îi dorim să rămână la fel de tânăr și voios, efervescent și curajos! La mulți ani, Puiu! La cât mai multe „jipisme”!
În stagiunea curentă, îl puteți vedea în spectacolele: „Zorba Grecul”, „Evita – Tango”, „Visul unei nopți de iarnă”, „Nora”, „Sfârșit de partidă”, „Sosesc deseară”, „Căpcăunii””, transmite echipa teatrului târgoviștean.
AUTOR: F.S.