În perioada 26-28 ianuarie 2024, Olso (Office) Buiding a fost gazda etapei regionale a Competiției First Tech Challenge Romania.
Printre cele 60 de echipe participante s-a numărat și echipa de robotică a Colegiul Național „Nicolae Titulescu” – SCHWEFEL ROBOT.
Deși echipa este începătoare, în cele trei zile de concurs a reușit să impresioneze juriul prin implicare, entuziasm, ambiție, seriozitate dorință de reușită, interactiune cu echipele din competitie, adaptare, fairplay, si nu în ultimul rând prin spiritul de echipă.
A fost un privilegiu să participe la aceasta competitie, o șansă la teambuilding, networking și socializare.
Pasiunea echipei a fost încununată de succes, obținând LOCUL I – “NATIE PRIN EDUCATIE AWARD”. Acest premiu confirma echipa drept un model de promovare a valorilor STEM în comunitate.
Suntem mandri de ei!
Felicitări elevilor, mentorilor, profesorilor, părinților și nu în ultimul rând, adresăm mulțumiri sponsorilor, transmite conducerea unității dâmbovițene de învățământ.
AUTOR: F.S.















