Obsesiv auzim refrenul „vrem o țară ca afară”, în care să fie curat și frumos și să se investească în comunitățile locale. Din păcate, însă, nu toți suntem la fel de hotărâți să și contribuim la țara asta de vis, pe care o proiectăm în nemulțumirile legate de aleșii noștri. O dovedesc și binevoitorii care s-au apucat să distrugă proiectoarele, lămpile de iluminat și spațiile verzi abia amplasate în Parcul din Pucioasa. Nici nu a avut loc recepția lucrărilor că adminsitrația locală este nevoită să le refacă, din cauza celor care refuză să se ridice la nivelul de civilizație necesar pentru a face parte dintr-o comunitate. Iar pentru a-i identifica și a-i „felicita” pentru civismul lor, potrivit legislației în vigoare, primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, solicită sprijinul locuitorilor.
„Proiectele pe care noi le implementam ne aduc multe satisfactii dar si multe dezamagiri, ca sa nu spun chiar frustrari!
Pentru ca nu toata comunitatea este constienta de efortul nostru de modernizare a orasului si de atragere a finantarilor nerambursabile!
Si pentru ca, din pacate, sunt foarte multe persoane fara respect fata de semeni si de comunitate!
Si atunci iti vine sa strigi de ciuda si sa renunti la tot efortul pe care il implica acest lucru!
Este inadmisibil ca la foarte putin timp de la finalizarea lucrarilor de modernizare a parcului sa incepem deja sa contorizam pagubele produse de vizitatori!
Daca in primele saptamani am inlocuit rulouri de gazon si plante, distruse de biciclete, acum a venit randul proiectoarelor si lampilor din sistemul de iluminat!
In aceasta dimineata am gasit 3 astfel de corpuri de iluminat sparte sau smulse din locul unde au fost amplasate!!!
Va rog sa ne ajutati sa identificam autorii acestei actiuni mizerabile si sa ne sprijiniti sa pastram intacte toate bunurile orasului!
Pentru ca toate aceste investitii sunt ale dumneavoastra, locuitorii orasului Pucioasa!
Imediat ce fom face receptia la terminarea lucrarilor si investitia va fi predata de catre constructor vom monta un numar consistent de camere de supraveghere!
Dar asta nu rezolva problemele de comportament din comunitate! Pentru acest lucru este nevoie de constientizare si de implicare din partea fiecarui membru al comunitatii noastre!”, transmite edilul dâmbovițean.

AUTOR: F.S.














