You are currently viewing Un rechin a apărut în portul Constanța

Un rechin a apărut în portul Constanța

Un rechin a fost surprins sâmbătă, 3 februarie, în portul Constanța, în timp ce înota pe lângă dig, foarte aproape de suprafața apei.

Rechinul de Marea Neagră, o specie amenințată la noi, trăiește în ape adânci în larg, iar apariția lui în zona portului este considerată de specialiști în general un eveniment inedit.

Totuși, potrivit biologilor, rechinii vin la mal în această perioadă să se reproducă pentru că apa este mai limpede.

Rechinul de Marea Neagră este inofensiv pentru oameni și se hrănește cu pești de mici dimensiuni. Femelele își depun ouăle de forma unor capsule pe ierburile marine.

Dimensiunea până mai ieri era minimă de 120 centimetri, acum e de 90 de centimetri. E un rechin inofensiv, nepericulos, un rechin care se hrăneşte cu peştişori, care trăieşte pe fundul apei în special în zonele mai adânci şi nu ne deranjează cu nimic, ci îmbogăţeşte Marea Neagră şi cumva face parte din acel eşalon terţiar sau vârful lanţului trofic. Deci nu trebuie să ne îngrijorăm, sunt buni, sunt sănătoşi pentru Marea Neagră, din păcate pescuiţi şi consumaţi de oameni, din păcate în această perioadă când vin să reproducă sunt şi capturaţi de pescari, dar din fericire există legislaţie care protejează femelele ce nasc puii vii şi în felul acesta le protejează şi asigură o sustenabilitate a populaţiei de rechini”, a afirmat biologul Adrian Bîlbă.

Editor: I.F.A.