You are currently viewing Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer

Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer

Regele Charles a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunțat luni seară Palatul Buckingham.

Nu a fost dezvăluit și tipul de cancer de care suferă Regele Charles, dar potrivit unui comunicat al palatului, Regele a început luni „tratamente regulate”.

Palatul Buckingham spune că regele „rămâne pe deplin pozitiv în ceea ce priveşte tratamentul său şi aşteaptă cu nerăbdare să revină cât mai curând posibil la îndatoririle publice”.

El îşi va amâna angajamentele publice şi este de aşteptat ca alţi membri de rang înalt ai familiei regale să ajute pentru a-l înlocui în timpul tratamentului său.

Nu au fost comunicate alte detalii privind stadiul cancerului sau un prognostic.

Deşi îşi va întrerupe evenimentele publice, regele, în vârstă de 75 de ani, îşi va continua rolul constituţional de şef de stat.

El a fost supus unei intervenţii la prostată la un spital privat din Londra în urmă cu mai bine de o săptămână.

Regele a ales să facă public tratamentul său pentru prostată, cu scopul de a încuraja mai mulţi bărbaţi să îşi facă controale la prostată, a declarat atunci Palatul.

Editor: I.F.A.