Iarna este departe de a se fi încheiat, mai ales în zona montană. Stratul de zăpadă se menține și, în urma temperaturilor ridicate din ultimele zile, riscă să alunece peste gheața care acoperă solul, provocând avalanșe. Acest risc este însemnat în Munții Bucegi, anunță ANM, în prognoza nivometeorologică, valabilă până mâine seară.
„La peste 1800 m, temperaturile ridicate și trecător precipitațiile lichide de la altitudini de 1800-2200 m, vor umezi în continuare stratul de zăpadă de la suprafață și se mențin astfel condițiile pentru anumite curgeri superficiale, care pot angrena stratul cu rezistență mai redusă din partea superioară a stratului. Se regăsesc în continuare plăcile de vânt din apropierea crestelor, mai ales pe versanții estici și sudici, precum și unele depozite în zonele adăpostite. În profunzime, stratul mai vechi este în general înghețat şi compact. În aceste condiții, stratul cu rezistență redusă de la suprafață, ce depășește pe alocuri 20-25 cm, poate aluneca peste cele mai dure din partea inferioară, mai ales la supraîncărcări, favorizând declanșarea unor avalanșe de dimensiuni medii și cu totul izolat mari. Riscul este însemnat (3).
Sub 1800 m, temperaturile extrem de ridicate pentru această dată și trecător ploile, vor umezi puternic zăpada. La supraîncărcări, pe pantele suficient de înclinate, mai ales de la altitudini de 1500-1800 m, vor fi condiții pentru declanșarea unor curgeri și avalanșe de dimensiuni mici și cu totul izolat medii, riscul fiind moderat (2).

AUTOR: F.S.














