Polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Dâmbovița, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița – Poliția Orașului Pucioasa, au depistat, ieri, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Bangladesh, cu ședere ilegală în România..
În cadrul activităților întreprinse, polițiștii au depistat că bărbatul nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta a intrat legal în România însă nu a părăsit teritoriul țării noastre la încetarea dreptului său de ședere.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele persoanei în cauză decizie de returnare prin care este obligat să părăsească țara în termen de 15 zile și a fost sancționat contravențional, cu avertisment, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată cu modificările și completările ulterioare.
AUTOR: F.S














