O clipă de neatentie l-a pus în pericol pe un turist din Constanța, aflat cu familia pe Platoul Bucegi. Acesta a suferit o fractură de maleola cu deplasare și a solicitat sprijinul Salvamont.
Au intervenit de urgență în sprijinul bărbatului cei doi salvatori montani, aflați în serviciul de permanență la Baza Salvamont Baba Mare. Aceștia au evaluat victima și i-au acordat primul ajutor medical.
Întrucât o evacuare pe cale terestră ar fi durat prea mult, având în vedere starea accidentatului, s-a decis solicitarea sprijinului aerian. Elicopterul de la POA Braşov a ajuns rapid în zonă, medicul echipajului find troliat împreună cu accidentatul, care a fost transportat ulterior la Spitalul Judetean Braşov.
AUTOR: F.S.














