You are currently viewing Soția lui Navalnîi s-a întâlnit la München cu Kamala Harris și Ursula von der Leyen

Soția lui Navalnîi s-a întâlnit la München cu Kamala Harris și Ursula von der Leyen

Kamala Harris și Ursula von der Leyen s-au întâlnit vineri, la München, cu soția opozantului rus Aleksei Navalnîi, Iulia, căreia i-au prezentat condoleanțe după decesul soțului său în închisoarea în care executa o condamnare.

Astăzi, la München, după ce am aflat că Aleksei Navalnîi a murit în Rusia, mi-am exprimat profunda durere și indignare față de soția sa, Iulia. Rugăciunile mele sunt alături de ea și de întreaga sa familie“, a scris Kamala Harris, într-o postare pe X.

La rândul ei, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îmbrățișat-o pe Iulia și a consolat-o pentru pierderea suferită.

Dragă Iulia, tu și familia ta l-ați susținut cu curaj pe Aleksei Navalnîi în cauza sa timp de mulți ani. Astăzi, ne plecăm și noi capul în fața întregii familii”, este mesajul care însoțește videoclipul difuzat de președinta Comisiei Europene în care cele două se îmbrățișează.

M-am gândit: “Să stau aici, în fața dumneavoastră, sau să mă întorc la copiii mei?”. Și apoi m-am gândit: ce ar fi făcut Alexei în locul meu’? Și sunt sigură că el ar fi stat aici, pe această scenă. Nu știu dacă ar trebui să credem știrile teribile pe care le primim, știrile pe care le primim doar din partea presei oficiale, pentru că de mulți ani – și știți toate astea – suntem în această situație, nu putem să-i credem pe Putin și guvernul său, ei mint constant. Dar dacă este adevărat, aș vrea ca Putin și tot personalul său – toți cei din jurul lui, guvernul său, prietenii săi – vreau să știe că vor fi pedepsiți pentru ceea ce au făcut cu țara noastră, cu familia mea și cu soțul meu. Vor fi aduși în fața justiției, iar această zi va veni curând”, a spus Iulia Navalnîi, vorbind în limba rusă.

Editor: I.F.A.