You are currently viewing Riscul de avalanșe din munții Bucegi, în scădere

Riscul de avalanșe din munții Bucegi, în scădere

După ce, în ultimele săptămâni, zona înaltă a județului Dâmbovița s-a aflat sub atenționare pentru avalanșe, meteorologii anunță că riscul este în scădere.

Potrivit ANM, la peste 1800 m, pe versanții nordici se întâlnesc anumite văi și pante unde pe alocuri stratul depus în ultima săptămână depășește 15-20 cm, dar în ansamblu zăpada este stabilizată. La altitudini de 1800-2200 m, zăpada recentă este depusă pe multe pante, în special de pe expozițiile nordice, peste cruste de gheață.

În zonele adăpostite se întâlnesc unele depozite mai consistente. În profunzime, stratul mai vechi este în general înghețat şi compact. În aceste condiții, stratul de zăpadă cu rezistență mai redusă, poate fi dislocat în avalanșe medii doar pe anumiți versanți nordici, la supraîncărcări mari, în rest probabilitatea declanșării fiind redusă la avalanșe de dimensiuni mici, pe anumite pante cu depozite. Riscul este moderat (2).

Sub 1800 m, stratul are dimensiuni reduse și prezintă cruste de îngheț la suprafață pe fondul răcirii vremii. La altitudini de 1600-1800 m se mai pot întâlni unele depozite pe versanții nordici din care, la supraîncărcări mari, să se genereze în condiții de supraîncărcări mari unele avalanșe de mici dimensiuni pe pantele mai înclinate de la altitudini apropiate de 1800 m. Riscul este redus (1).

AUTOR: F.S.